Afirmațiile Occidentului privind atacul chimic din Siria „nu conving deloc” Rusia

Afirmațiile Occidentului privind atacul chimic din Siria nu conving deloc Rusia
Publicat: 02/09/2013, 12:45
Actualizat: 02/09/2013, 12:45

Informațiile prezentate de Statele Unite și aliații lor privind folosirea armelor chimice de către regimul președintelui sirian Bashar al-Assad la periferia Damascului „nu conving deloc” Rusia, a declarat luni ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de AFP.

„Ni s-au arătat câteva imagini în care nu există nimic concret: nici hărți geografice, nici nume, există multe incoerențe, multe îndoieli”, a declarat Lavrov în cadrul unei alocuțiuni în fața prestigiosului institut de relații internaționale de la Moscova (MGIMO).

„Ceea ce ne-au arătat în trecut și mai recent partenerii noștri americani, precum și cei britanici și francezi, nu ne convinge deloc”, a adăugat el.

„Și când cerem mai multe detalii, ei spun că totul este secret și că nu ne pot arăta”, a adăugat Lavrov.

Administrația americană a dat publicității, săptămâna trecută, un raport al serviciilor de informații care enumeră un fascicul de elemente ce demonstrează, potrivit Washingtonului, implicarea oficialilor sirieni în atacul cu armă chimică ce a fost comis la 21 august în apropiere de Damasc.

Duminică, secretarul de Stat american John Kerry a asigurat că Statele Unite au primit și analizat eșantioane care dovedesc folosirea gazului sarin în acest atac, pe care l-a atribuit încă o dată regimului de la Damasc.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO O jurnalistă a întrebat-o pe amanta lui Putin de ce nu are copii. Imediat...
Meteorologii EaseWeather anunță o iarnă ciudată în România. Câte zile ninge în decembrie, ianuarie și...
FOTO. Ea e considerată cea mai sexy mamă a unui fotbalist din întreaga lume. La...
O nouă înfrângere pentru Emma Răducanu. De ce i-a fost luată „bijuteria” de 180.000 de...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Boala bizară de care suferă o tănără de 25 de ani. Riscă să moară dacă...
Vremea se schimbă radical din acest weekend. Temperaturile scad după valul de ploi și vijelii
Oana Ciocan rupe tăcerea după ce Zanni a dezvăluit că Jador ar fi agresat-o: 'Vă...
„De această dată va fi un ciclon autentic”. Climatologul din Iași, care a spus că...
O tânără de 27 de ani a făcut infarct şi a murit la birou. Leşinase...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Românul împușcat în cap de un polițist de frontieră bulgar era văduv și avea în...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
În cât timp se prescrie, de fapt, o sancțiune rutieră?
The Times: Jumătate din obuzele utilizate de Rusia în Ucraina provin din Coreea de Nord
Un economist DĂ VERDICTUL! Câte joburi VA FURA Inteligența Artificială?
Vladimir Putin a primit verdictul. S-a anunțat prăbușirea Rusiei: „Intră instant în implozie”
Emisiunea care a spulberat audiența. Televiziunea care a dat lovitura vineri
Cum arăta Andreea Perețeanu de la Asia Express, sezonul 7, în 2012. Ce nou proiect...
VIDEO China este pregătită de război
Cum își alege Karmen Minune un partener? Contează sau nu banii, pentru aceasta: "Dacă îți...
Imagini tulburătoare cu Tim Curry! Actorul din ”Singur acasă 2” a ajuns în scaun cu...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
Laika, primul animal trimis în spațiu și prima ființă decedată în afara Pământului. „Nu am...